Welcome US Open

Ultimele stiri din comunitatea Radio de Vis

Noutati
Welcome US Open

A venit momentul să ne bucurăm de ultimul turneu de Grand Slam al anului. US Open își deschide porțile pentru meciurile de pe tablourile principale, masculin și feminin, de luni, 26 august. Cu toții suntem încântați să vedem meciuri tari și pe arenele de la Flushing Meadows, la fel cum s-a întâmplat la Melbourne, Paris sau Londra. Iar US Open-ul nu se dezminte, primul meci tare va avea loc chiar în primul tur. Astfel, șocul primului tur va fi pe tabloul feminin, între Serena Williams (37 ani, locul 7WTA) și Maria Sharapova (32 ani, locul 87 WTA). Cele două sportive s-au întâlnit de 21 de ori, de doua ori câștigând Maria, iar de 19 ori Serena. Primul meci între cele două a avut loc la Miami, în optimile din finală, în 2004, unde americanca a câștigat în două rânduri, urmând ca în acelați an Maria să o învingă pe Serena în finala de la Wimbledon. Sharapova a mai izbutit o singură victorie, în același an, la Turneul Campioanelor, scor 4-6, 6-2, 6-4, victoria în următoarele întâlniri directe revenindu-i americancei.

Simona Halep va debuta marți la US Open, cu americanca Nicole Gibbs, locul 135 WTA și poate să se întâlneasca în turul 3 cu Sorana Cîrstea, iar în optimi cu Bianca Andreescu. În drumul său către finală, o poate întâlni în sferturi pe Kvitova, Stephens sau Muguruza, în semifinale ăe Osaka sau Bertens, iar în finală pe Serena Barty sau Pliskova.

Alte trei românce sunt deja pe tabloul principal, Monica Niculescu o va întâlni pe Dayana Yastremska, Mihaela Buzărnescu se va duela cu Andrea Petkovic, iar Sorana Cîrstea o va întâlni pe Katerina Siniakova. Ana Bogdan si Gabriela Ruse se luptă pentru un loc pe tabloul principal în ultimul tur al calificărilor.

Campioana en-titre și favorita nr. 1, Naomi Osaka, va debuta cu Anna Blinkova.

Djokovic, campion en-titre la US Open, și Federer se află pe aceeași parte de tablou, astfel că se pot revedea în semifinale. Elvețianul înfruntă în primul tur un jucător venit din calificări, în timp ce Djokovic debutează contra ibericului Roberto Carballes Baena (76 ATP, 26 de ani). Nadal, favoritul numărul doi se află pe cealaltă parte de tablou, alături de jucători tineri și talentați ca Stefanos Tsitsipas, Dominic Thiem sau Alexander Zverev. Ibericul îl va înfrunta în primul tur pe australianul John Millman (61 ATP, 30 de ani).

Marius Copil (96 ATP, 28 de ani), unicul reprezentant al României de pe tabloul masculin, îl înfruntă în primul tur pe francezul Ugo Humbert (62 ATP, 21 de ani)

Le dorim mult succes tuturor sportivilor nostri și abia așteptăm să ne bucurăm de tenis de cea mai bună calitate în următoarele două săptămâni.

 

Sursă foto: usopen.org

Asculta

Radio DeVis

Radio DeVis

Featured image